"Intr-un fel, Cupa Campionilor Europeni apartine intregului fotbal romanesc"
Un redactor al GSP s-a intalnit de mai multe ori cu omul a carui confesiune o publicam Incepand de azi. El e un tip fara grija zilei de maine. A ales confidentialitatea din motive usor de inteles. "Printre altele, am decis sa vorbesc pentru ca, desi iubesc Steaua, e bine ca suporterii sa stie ca performantele ei au fost obtinute uneori cu mijloace ale vremii murdare de atunci!
"Fac precizarea ca tot ceea ce voi relata este strict autentic. Am participat direct la majoritatea acestor fapte. Altele dintre ele, mai putine, sant aflate de la oameni absolut respectabili, ei insisi participanti la respectivele intamplari.
Alta precizare este aceea ca aceste dezvaluiri vor afecta imaginea si credibilitatea unor personaje. Fac asta pentru ca marele public sa cunoasca, fie si dupa multi ani de zile, adevarul netrucat al unor fapte din fotbalul romanesc, la care nu au avut pana acum acces niciodata!
"Aveau tot ce-si doreau"
La inceputul anilor '80, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti avea cam tot ce isi dorea in fotbalul romanesc - 9 campionate si 13 Cupe ale Romaniei. Echipa excela atunci prin axul Iordache - Sames - Lita Dumitru - Tudorel Stoica - Iordanescu - Marcel Raducanu.
Se instalase o "dolce farniente" la nivelul echipei, jucatorii, antrenorii si conducatorii privind cu suficienta pe toata lumea.
"Ca om, Marcel era un tip ciudat. Singuratic si invidios pana la dusmanie pe Iordanescu si Lita Dumitru"
Marcel Raducanu a fost unul dintre cei mai valorosi fotbalisti militari. A fost desemnat in anul 1980 cel mai bun fotbalist al Romaniei. In vara lui 1981 el a ramas in Germania Federala, ulterior reusind o cariera fulminanta sub culorile echipei Borussia Dortmund.
Ce a scandat tribuna
N-am sa uit niciodata cum, la primul meci din Ghencea dupa fuga sa, un joc de campionat cu Chimia Rm. Valcea, 30.000 de oameni au scandat la unison "Cel mai bun din RSR a ramas in RFG!". Au fost momente de cosmar pentru cei de la tribuna oficiala. Acestia, in frunte cu Ion Coman, fostul ministru al Armatei, erau negri de furie, dar nu erau in stare sa mai articuleze vreun cuvant.
Ca om, Marcel Raducanu era un tip ciudat. Destul de inchis in el, singuratic si invidios pana la dusmanie pe Puiu Iordanescu si Lita Dumitru. Cand discutai cu el, nu te privea niciodata in ochi, statea cu privirea in pamant si de multe ori afisa un zambet ciudat. Era casatorit cu o femeie pe care o adora, despre care profesorul Gheorghe Constantin spunea ca "a luat-o de sotie in tenisi"...
"Se pune la cale planul"
Ministrul Constantin Olteanu afla ca stelistii vand meciuri si se decide sa organizeze capcane pentru antrenori si jucatori
La inceputul anilor '80, multi dintre fotbalistii stelisti au preferat sa intre in jocuri de culise. Erau multe piste care duceau spre jucatori precum Sames, Iordanescu, Lita Dumitru, Marcel Raducanu, Iordache. Printre echipele care ii contactau se numarau Jiul Petrosani - se spune ca "minerii" plateau direct in dolari - FCM Brasov, AS Bacau, Universitatea Cluj etc.
Ministrul Constantin Olteanu, care in tinerete cochetase cu organele de contrainformatii, au inceput sa primeasca semnale clare de "trantire" a unor meciuri. Se pune la cale un plan diabolic, cunoscut doar de 2-3 oameni. Se trimite sub acoperire un grup de oameni, chipurile din partea unei echipe, la antrenorul Gheorghe Constantin, in prima faza. "Profesorul" insa, a refuzat categoric banii. Inghitind greu esecul, ministrul Olteanu incepe urmarirea fotbalistilor. Cade in plasa Marcel Raducanu. Sa vedem cum.
"Cum l-au filmat pe Marcel"
Spre finalul campionatului 1980 - 1981, cu doua zile inaintea meciului din deplasare cu Universitatea Cluj-Napoca, Marcel este cotactat de "emisari" ai clubului clujean. Ghilimelele sant obligatorii. "Emisarii" erau de fapt ofiteri ai serviciului de contrainformatii al Armatei, trimisi de Olteanu. Marcel se intalneste cu "reprezentantii" Clujului in parcul din fata Operei Romane, unde primeste suma de 15.000 de lei ca pret al tradarii.
La doua zile dupa meciul de pomina, pe care Steaua il pierde cu 3-0, eram la antrenamentul de dupa-amiaza. La un moment dat, nea Rudi Konrad, celebrul "mester" al gazonului din Ghencea, vine la mine si imi spune gafaind: "Rapid, la telefon, te-a sunat stapanul". Seful de cabinet al lui Olteanu imi face legatura si ministrul imi comunica sec: "Te urci in masina si ai aduci urgent la mine pe Sames, Adrian Ionescu si Raducanu". Ajungem la minister. Fotbalistii intra pe rand. La inceput Sames si Adrian Ionescu, cu care se discuta banalitati. Intra si Marcel Raducanu. Cu privirea in jos se asaza pe scaun. Are o privire imobila, absolut absenta. Incepe un dialog de rutina din care nu pricep nimic. Ma gandem ce rost au toate acestea.
Vedeta Stelei, filmata in Parcul Operei la momentul flagrantului in care ofiteri ai Armetei ii ofera 15.000 de lei pentru a vinde meciul de la Cluj
La un moment dat, Olteanu se ridica de la masa de consiliu si spune scurt: "Veniti cu mine!". Iesim printr-o usa secreta din partea din spate a biroului, intram intr-un hol mic si de acolo intr-o camera complet intunecata. In camera am intrezarit silueta unui om si luminita de la un aparat de proiectie. "Da-i drumul!", ordona ministrul, si pe un ecran micut incepe sa se deruleze un film de cateva minute. La inceput, imagini banale. Cativa oameni intr-un parculet. Apoi, totul se lamureste. Marcel Raducanu primeste de la acei oameni un plic. Cei 15.000 de lei, "argintii tradarii". Brusc, se aprind luminile si Olteanu racneste: "De ce Marcele, de ce?.... Iar voi, astia, ce cascati gura? Santeti toti niste idioti, voi dormiti linistiti, iar derbedeii astia va pacalesc cum vor!".
Marcel Raducanu: "Sant un prost si un idiot. Eu nu stiu sa vand meciurile ca Iordanescu, la kilometrul 36!"
Marcel ridica privirea din pamant si spune niste cuvinte care si acum, la aproape un sfert de secol distanta, imi rasuna in urechi: "Tovarase ministru, sant un prost si un idiot, eu nu stiu sa vand meciurile ca Iordanescu, la kilometrul 36". Ministrul se uita la mine si mai ordona: "Ia masina, duceti-va la Marcel acasa si adu-mi banii!". Ies urgent si incerc sa respir adanc. Pe drum il rog pe Marcel ca acasa sa se comporte normal, sa-mi dea banii, iar eu sa plec rapid, fara scene penibile.
Marcel statea intr-o casa frumoasa undeva langa Piata Galati. Suna la usa si apare sotia sa, o bruneta frumoasa, intr-o pereche de raiati mulati pe corp. Arata superb. Cum o vede, Marcel ii spune tot ce traisem cu o jumatate de ora inainte. Mi se inmuiasera picioarele, ma gandeam la reactia femeii si ma asteptam la scandal, dar totul avea sa decurga normal. Marcel merge la biblioteca si scoate dintr-un sertar un plic. Apuc sa observ ca pe el scria "FRF - 10.000 lei prima meciul cu Anglia". Mai ia 5.000 dintr-un alt sertar, iar eu o iau la fuga cu banii spre minister.
La cateva zile dupa acest episod, l-am auzit pe Olteanu informandu-l pe Ion Coman, atunci secretar al CC al PCR pentru Interne, Armata si Justitie, si pe cei de la contrainformatii ca Marcel Raducanu va primi interdictie sa mai mearga peste hotare. Astfel, la primul turneu al echipei nationale, Marcel Raducanu nu rateaza ocazia si ramane in Germania Federala. Aflase si el probabil ca, in tara, viitorul ii era pecetluit.
Fuga sotiei lui Marcel Raducanu si, ulterior, a lui Belodedici s-a lasat cu decapitarea sefilor serviciilor de contrainformatii!
Ajuns in Germania, Marcel isi ispaseste suspendarea obligatorie in aceste situatii, si inecepe sa joace pentru Borussia Dortmund. Scandalul provocat de fuga sa nu se va stinge multi ani. Ofiterii de la contrainformati ii monitorizau meticulos activitatea. Marcel simte ca este pe val si incepe sa ceara insistent conducatorilor Borussiei aducerea din tara a sotiei si a fiului sau minor. Trebuie spus ca dupa fuga sa, sotia era urmarita peste tot si insistent de Securitate. Telefonul pus sub urmarire, pachetele si corespondenta atent controlate. Germanii ajung pana la a-l trimite pe seful landului Rhenani a de Nord - Westfalia in audienta la Nicolae Ceausescu pentru rezolvarea problemei. Acesta ii propune lui Ceausescu ca in schimbul unui acord comercial de pe urma caruia statul roman ar fi castigat cateva milioane de marci germane, sa-i dea drumul sotiei lui Raducanu. Ceausescu refuza.
Peste cativa ani de la ramanerea lui Marcel in RFG, explodeaza bomba. O limuzina germana cu pardoseala dubla intra in tara si reuseste s-o treaca pe sotia lui Marcel peste granita in compartimentul special creat. A fost o lovitura grea pentru Securitate. Era de neconceput ca o persoana filata insistent, urmarita practic peste tot, sa poata fugi totusi peste granita! La putin timp de la acest episod urmeaza fuga lui Belodedici in Iugoslavia. Scandalul capata accente uriase. Cele doua "ispravi" se lasa cu destituirea colonelului Morosanu, seful temutei directii a 4-a de contrainformatii din Ministerul de Interne."
O ura de moarte
Ion Alexandrescu a fost un fotbalist rasat al CCA-ului, unde i-a avut langa el pe legendarii Bone, Toma, Constantin, Feri si Vasile Zavoda. Cel care insa ar putea scrie lesne o carte despre Alexandrescu este marele Ion Voinescu. Desi multi ani impreuna, cei doi s-au urat tot timpul de moarte.
Din multele porecle pe care le avea, lui Alexandrescu ii placea cel mai mult "Shogunul". Fost jucator al CCA, dupa un "rodaj" de 10 ani la FRF, el a revenit in Ghencea.
De loc era din judetul Valcea, iar tatal sau fusese preot. Multi oameni din anturajul Stelei si-l amintesc cum revenea din deplasarile peste hotare imbracat modest si "afisand" aceeasi "obosita" servieta-diplomat. Cand toata lumea cobora din avion incarcata cu fel si fel de lucruri cumparate din lumea interzisa multora, "Shogunul" avea doar o biata servieta.
In realitate, Alexandrescu achizitiona si el aparate video, whyski, tigari, dar avea grija sa le plaseze inca dinaintea imbarcarii in avion altor persoane. Numai asa se explica faptul ca dupa fiecare deplasare se prezenta cu tot felul de cadouri la conducerea Ministerului Apararii, ori la importante persoane din aparatul de stat.
La Federatie era un om influent
Fire extrem de descurcareata, Ion Alexandrescu a fost ani la rand in conducerea Federatiei Romane de Fotbal, unde era recunoscut pentru faptul ca putea fi contactat in rezolvarea litigiilor dificile. Ministrul Constantin Olteanu si Ion Aurel , fostul comandant al Stelei de la inceputul anilor '80, au discutat ore intregi cu Alexandrescu inaintea aducerii acestuia in club, explicandu-i exact ce asteapta de la el. Mai concret, cale libera la mai-marii FRF pentru delegarea la meciurile Stelei a arbitrilor-prieteni, legitimarea preferentiala a jucatorilor, cunoasterea intentiilor principalelor adversare din campionat, in special Dinamo si Universitatea Craiova.
Delegari dictate de la minister
Ministrul Olteanu si Ion Alexandrescu discutau mult despre arbitrii "capabili" sa arbitreze pe Steaua
Chiar la inceputul mandatului sau in Ghencea, plec alaturi de Ion Alexandrescu la Ramnicu Valcea pentru un meci de campionat. Arbitreaza la centru Mircea Salomir, tatal actualului arbitru Marian Salomir. Inaintea partidei ne intretinem cu Teodor Coman, primul secretar de atunci al judetului Valcea si viitor ministru de interne. Meciul a fost foarte slab. Prin minutul 70 insa, la un atac valcean, Sames da sa degajeze dar mingea ii joaca feste si, practic, ia balonul in maini. Penalty clar. Tot stadionul asteapta ca Salomir sa dicteze lovitura de pedeapsa, dar acesta, desi aproape de faza, face semn ca jocul sa continue.
"Nu pot sa-l refuz"
A doua zi, luni, ma aflam in club. Aud batai in usa. Deschid si apare timid, cu un aer vinovat chiar, Mircea Salomir! Intreaba de Alexandrescu, dar cum acesta plecase deja, ma roaga daca poate viziona caseta partidei. O pun, reluam de cateva ori faza cu hentul lui Sames, iar el afirma la un moment dat: "A fost unsprezece metri clar". Ma uit la el si il intreb: "Si de ce nu l-ai acordat?". Se lasa tacerea, apoi Salomir ma lamureste: "Stiti dumneavoastra cine m-a facut pe mine arbitru cu adevarat? Cine ma trimitea peste hotare? Cine este mentorul meu? Nea Ion Alexandrescu. Nu pot si nu voi putea niciodata sa-l refuz atunci cand ma roaga sa-l ajut". Am tacut amandoi.
........
Igna si Rainea sensibilizati
Inaintea partidelor din campionat, ministrul Olteanu si Ion Alexandrescu purtau indelung convorbiri. Foarte mare parte din timp era alocat delegarii arbitrilor. Astfel, Alexandrescu primea misiunea de a obtine de la Federatia Romana de Fotbal arbitri cu baieti aflati la varsta la care urma sa fie luati in armata. Li se sugera acestor oameni ca daca meciul va iesi bine pentru Steaua, conducerea ministerului va avea grija ca odraslele sa-si satisfaca stagiul militar in localitatile din care proveneau. Am auzit in acestea discutii numele lui Ioan Igna si al lui Nicolae Rainea.
La calatoria lui Prunariu in Cosmos, lui Ceausescu ii ardea de Steaua!
Au circulat multe legende despre interesul lui Nicolae Ceausescu fata de meciurile Stelei. Afirm cu mana pe inima ca acesta era stelist convins si ca nimic nu este exagerat. Imi vine in memorie un discurs rastit al lui Constantin Olteanu, dupa unul dintre jocurile Stelei pierdut in deplasare. "Bai, idiotilor, vin de la tovarasul comandant suprem, care inainte de a ma intreba cum a plecat Dumitru Prunariu la Baikonur, pentru calatoria in Cosmos, mi-a reprosat infrangerea voastra din meciul de ieri", a racnit Olteanu.
I s-a mai spus "Sfinxul"
Ion Alexandrescu s-a nascut pe 17 iulie 1928, la Copaceni (Valcea). Ca fotbalist, a debutat la Juventus Bucuresti, apoi, din 1951 pana in 1963 a jucat doar la CCA, viitoarea Steaua. A cucerit 5 titluri de campion si 3 Cupe ale Romaniei, fiind selectionat de 5 ori in echipa nationala. In 1956 a castigat titlul de golgeter al campionatului. Din 1963 pana in 1982 a facut parte din conducerea FRF ca secretar general sau secretar general adjunct. Din 1982 pana in 1988 a fost vicepresedinte la Steaua, functie pe care a mai ocupat-o intre 1991 si 1997. S-a stins din viata pe 21 iunie 2000.
Au vrut sa-l atraga pe Nicusor
Inainte ca Valentin Ceausescu sa devina conducatorul din umbra al Stelei, fostul comandant Ion Aurel a intentionat sa-l apropie de echipa pe Nicu Ceausescu. Acesta insa, atras mai degraba de echipe mai rebele, precum Sportul Studentesc, a refuzat. S-a trecut astfel, cu tact si diplomatie la atragerea lui Valentin, care a devenit un apropiat al Stelei pe la mijlocul anului 1981. Initial, acesta participa, discret, si la activitatea celorlalte sporturi, dar treptat s-a contopit pana la urma cu echipa de fotbal.
Salomir junior a facut armata la Steaua
Faptul ca multi dintre copiii arbitrilor au facut armata in conditii preferentiale asigurate de mai-marii Ministerului Apararii Nationale, o dovedeste si faptul ca fiul lui Mircea Salomir, actualul arbitru Marian Salomir, si-a satisfacut stagiul militar chiar la clubul Steaua! De asemenea, Salomir junior a socat lumea fotbalului cand a aparut la un antrenament echipat cu sortul gruparii steliste"
